Bine ati venit



Trimite mesaj







Leighton Park School, Reading
Curs TEMATIC
Grup cu însoţitor
10-16 ani

Portofoliul Cursului - Sir Richard - Curs TEMATIC

Alte programe din această categorie vă putem propune în Brighton, London, Oxford şi Cambridge.

PROGRAMUL INSTRUCTIV

Programul Instructiv se concentrează pe vorbire şi audiere, favorizînd astfel eliberarea barierelor comunicative şi oferindu-le elevilor şansa de a pune în practică tot arsenalul de cunoştinţe acumulate pe parcursul anului de studii. Copiii sunt testaţi în prima zi de activitate şi plasaţi în grupe a cîte 15 cel mult, în funcţie de nivelul de limbă engleză, naţionalitate şi vîrstă (noi optăm pentru grupe mixte pentru a crea cît mai multe oportunităţi de folosire a limbii engleze ca mijloc de comunicare). De obicei grupele sunt instruite de către o echipă de doi profesori. Lecţiile se desfăşoară a cîte două pe zi cu durata de 1 oră 30 minute fiecare. Surprinzător sau nu, dar aici copiii descoperă un adevăr: limba engleză poate fi şi trebuie învăţată pentru a comunica cu semenii de peste hotare, şi pentru a-i înţelege pe oamenii unei alte culturi. La finele programului copiii obţin un certificat ce reflectă progresul lingvistic în cadrul cursului şi atestă nivelul actual de competenţă şi performanţă lingvistică.
Notă: Acest curs se deosebeşte de cursul clasic prin faptul că, pe lîngă orele de limbă engleză, elevii mai beneficiază săptămînal de 10 ore de dans sau 10 ore de fotbal (la alegere) oferite de specialişti, profesionişti în domeniile respective.

PROGRAMUL DISTRACTIV

Reieşind din faptul că participanţii se află totuşi în vacanţă şi visează la o odihnă departe de rutina şcolară, vă propunem un program bogat în diverse activităţi distractive. Acesta include concursuri, modelare, pictură pe sticlă / tricou, sport (fotbal, baschet, volei, cricket, tenis de masă, tenis de cîmp, înot etc), disco, talent show, excursii, şi altele.
Dacă pînă la prînz copilul participă în toate activităţile în mod obligatoriu, atunci după prînz el are posibilitatea de a-şi alege activitatea după plac. Ocupaţii alternative, după cîte se observă, sunt multiple, de aceea nimeni nu se plictiseşte.
Notă 1: Fotbalul sau dansul ocupă marea parte a timpului de după prînz în cazul în care elevul a optat pentru aceste activităţi sau în caz contrar, elevul se încadrează într-un program mixt în care se respectă un echilibru între sport, artă, teatru, etc.
Notă 2: în programele similare pe care le mai propunem cursanţii au ocazia de a participa în activităţi adiţionale contra unui cost suplimentar: călărie, golf etc.

*EXCURSIILE

Excursiile ocupă un loc cu totul special în aceste programe. Copiii sunt complet absorbiţi de istoria acestei ţări magnifice, de lumea basmelor de ciocolată, de viteza uluitoare a echipamentelor moderne, de sobrietatea regală a castelelor medievale, de calmul şi verdele peisajelor engleze, de arhitectura măreaţă a oraşelor, de disciplina şi, totodată, simpleţea şi pozitivismul oamenilor. Unele destinaţii au menirea de a le oferi copiilor posibilitatea inedită de călătorie în trecutul glorios al Marii Britanii (de exemplu Windsor, Warwick Castle, Hampton Court Palace), în timp ce altele, de tipul parcurilor de distracţii (Thorpe Park, Legoland, Brighton) le dau şansa de a trăi clipa experimentînd senzaţiile tari ce ţin de viteză, înălţime, orientare în spaţiu, ploaie şi vînt; o a treia categorie îi duce în lumea ştiinţei şi a cărţilor (Oxford - Christ Church College, Cambridge, British Museum, Science Museum).
Notă: Elevii care au ales opţiunea English + Football au ocazia de a vizita The Royal's Stadium (The Royal's este cea mai veche echipă profesionistă de fotbal din Marea Britanie, creată în 1871)

DETALII

Ţara: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Locaţia: Leighton Park School, Reading
Tip de activitate: şcoală de Vară
Limba studiată: Engleza
Vîrsta: 10-16 ani
Categorie: Curs Tematic / Grup (cu însoţitor din Republica Moldova)
Perioada: 09.07.2017 - 13.08.2017 (cinci săptămâni)
Data (Început): 09.07.2017 / 16.07.2017 / 23.07.2017 / 30.07.2017
Durata minimă de participare: două săptămâni
Tarif:
1,720 GBP - DOUĂ SĂPTĂMÂNI
2,335 GBP - TREI SĂPTĂMÂNI
2,950 GBP - PATRU SĂPTĂMÂNI
3,555 GBP - CINCI SĂPTĂMÂNI
Înregistrarea (rezervarea): 300 GBP (sumă inclusă în preţ)
Costul total se achită cu cel puţin 4 săptămîni înainte de începerea cursului.
Eliberarea vizei durează în jur de două luni.

TARIFUL INCLUDE

* Testare initială a nivelului de dezvoltare a competenţelor lingvistice
* Curs de limbă engleză acreditat de Consiliul Marii Britanii
(20 de ore săptămânal în grupe internationale a cite 14-15 elevi)
* 10 ore de dans sau 10 ore de fotbal (săptămînal)
* Certificat de evaluare a progresului lingvistic şi de absolvire a cursului
* Acces monitorizat la internet
* Program de activităţi opţionale zilnice (după prânz şi cină)
* Excursii - câte două excursii de o zi în săptămână
(excepţie face săptămîna revenirii acasă - 1 excursie de o zi)
* Cazare în campusul şcolii în camere duble sau cu mai multe paturi
(se tine cont de preferinţele anunţate la momentul înregistrării)
* Băi comune (o baie revine la 3-4 camere)
* Pensiune completă (3 mese şi o gustare seara) în cantina şcolii
* Spălarea hainelor o data pe săptămînă
* Schimbarea lenjeriei de pat (săptămînal)
* Întîmpinare şi transfer de la/la aeroportul Heathrow/ Stansted, Londra
(duminică la sosire şi plecare)
* Asigurare complexă de călătorie din Marea Britanie
* Supraveghere 24 din 24 de ore (Raportul nr educator/ nr elevi = 1/7, Asistenţă medicală)

Tariful NU include

* Călătoria cu avionul
* Viza

Atenţie!

Înregistrarea, rezervarea locului şi a biletului se realizează în lunile martie / aprilie.
Toate tranzacţiile financiare se realizează prin transfer bancar pe contul şcolii britanice.
Numărul de locuri este limitat!
Pentru înscrieri vă aşteptăm la sediul ISCEO din mun. Chişinău, str. S.Timoşenko 10 (Petricani)
Vom fi bucuroşi să vă răspundem la întrebări
la tel.GSM 060551555
şi on-line questions@isceo.md
Informaţii suplimentare: http://www.studiocambridge.co.uk/summer-camps/language-course-sir-richard



Copyright © 2020   www.isceo.md


Home Despre Noi De ce ISCEO Parteneri Galerie Foto Impresii

or. Chişinău, str. S.Timoşenko 10 (Petricani)
tel: +373 60 51 00 50 / +373 60 55 15 55 / +373 79 70 71 30