Bine ati venit



Trimite mesaj







Winter Opportunities for Everyone
Proiect lansat în decembrie 2012

Învăţarea unei limbi străine este un adevărat eveniment social, diferit de învăţarea oricărei alte discipline şcolare, deoarece limba aparţine laturii sociale a fiinţei umane şi este parte a identităţii acesteia. Învăţarea limbii străine implică mult mai multe decît doar abilităţi de învăţare a unui sistem de reguli, a gramaticii ori a vocabularului; ea implică o schimbare a imaginii de sine, adoptarea unor comportamente noi din punct de vedere social şi cultural, a unor feluri de a fi şi de aceea impactul ei asupra naturii sociale a elevului este foarte semnificativ. Acest punct de vedere este împărtăşit de mai multe personalităţi notorii din domeniul pedagogiei, psihologiei învăţării unei limbi străine, psiholingvisticii, printre care sunt şi M. Williams (1994), Z. Dornyei (1998) care afirmă că însuşirea limbii străine implică dezvoltarea unui anumit tip de "identitate lingvistică", precum şi încorporarea unor "elemente culturale" specifice limbii studiate. Cu alte cuvinte, studierea limbii străine contribuie într-o manieră specifică la formarea generală a fiecărei persoane, în special prin dezvoltarea competenţei de comunicare în limba străină, care rămîne a fi o competenţă fundamentală, mai ales în condiţiile eliminării frontierelor, a deschiderii spre colaborare şi comunicare interpersonală şi intercomunitară, a mobilităţii şcolare, universitare şi profesionale.

În contextul acestor idei, şcolile de vacanţă organizate de Centrul International de Oportunităţi Educaţionale servesc drept forme de realizare a educaţiei complementare, menite să sprijine procesul de studiere a limbii engleze în cadrul învăţămîntului preuniversitar prin crearea unor condiţii optime de implicare a elevilor într-un mediu de comunicare doar în limba engleză.

Copiii sunt repartizaţi în grupe, a cîte 7-10, în funcţie de nivelul de dezvoltare a competenţelor lingvistice şi vîrstă. Repartizarea se face în baza rezultatelor testării iniţiale care se realizează în prima zi de program.

Detalii

Tip de program: Şcoala de Vacanţă în Ateliere informativ-formative
Scop: dezvoltarea competenţelor lingvistice, de comunicare şi sociale în contextul comunicării doar în LIMBA ENGLEZĂ
Participanţi: elevii claselor 1-12, pasionaţi de limba engleză şi tradiţiile britanice
Numărul de participanţi în grup: 7-10
Perioada de realizare: vacanţa şcolară (de iarnă)
Durata - 5 zile, de la 9:00 pînă la 15:00
Pensiune: dejun şi prînz la dorinţă
Activităţi: diverse materii şcolare predate în limba engleză, training-uri psihologice, activităţi distractive şi sociale în spiritul sărbătorilor de toamnă
Locaţia: mun. Chişinău, str. S.Timoşenko 10 (Petricani)

DESCRIERE

Şcoala de Iarna a debutat în perioada 22-31 decembrie, 2012, în municipiul Chişinău şi s-a axat pe studierea limbii engleze în cadrul a şapte module, prevăzute de curriculumul "Studierea Limbii Engleze. Cultura comunicării" avizat de Ministerul Educaţiei pentru programul Şcoli de Vacanţă, după cum urmează: Limba engleză şi Cultura comunicării, Ştiinţele sociale, Ştiinţele naturii, Educaţia muzicală, Arta culinară, Arta plastică, şi Artele sociale. Acestea, în conformitate cu curriculumul naţional, reflectă următoarele domenii: comunicare, cultură, comparaţie, conexiune, comunitate. Echipa Internaţională de profesori (din Republica Moldova şi SUA) a muncit cu entuziasm şi abnegaţie în vederea susţinerii elevilor în depăşirea barierelor de comunicare în limba engleză şi dezvoltarea competenţelor lingvistice.

Exemplu de Orar zilnic
Nr. Ora Activităţi
1. 09:00-09:30 Breakfast
2. 09:30-10:05 Lesson 1
3. 10:20-10:55 Lesson 2
4. 11:10-11:45 Lesson 3
5. 12:00-12:35 Lesson 4
6. 12:40-13:10 Lunch
7. 13:15-13:50 After-Lunch Activity 1
8. 14:00-14:35 After-Lunch Activity 2
9. 14:45-14:55 Snack
10. 15:00 Departure

Puteţi auzi vocile elevilor noştri şi vedea crîmpee din activitatea acestora pe paginile corespunzătoare: Impresii şi Galerie Foto

Pentru detalii şi înscrieri în programul Şcoli de Vacanţă
ne puteţi contacta la numerele şi adresa de mai jos:
+373 60 51 00 50 / +373 60 55 15 55 / +373 79 70 71 30
questions@isceo.md
mun. Chişinău, str. S.Timoşenko 10 (Petricani)



Copyright © 2019   www.isceo.md


Home Despre Noi De ce ISCEO Parteneri Galerie Foto Impresii

or. Chişinău, str. S.Timoşenko 10 (Petricani)
tel: +373 60 51 00 50 / +373 60 55 15 55 / +373 79 70 71 30